Imaginile din acest articol au rol de exemplu. Acestea aparțin autorilor indicați în descriere.
Sursă imagine principală: Unsplash – Kevin Charit / Licență Unsplash
Întâmplare petrecută în 20 iulie 2019
Iordania este țara care a dat omenirii orașul antic Petra. Acesta este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice pe care le avem pe planetă. Tot Iordania este a doua națiune, alături de Israel, care mărginește celebra Marea Moartă. Vorbesc de una dintre cele mai sărate întinderi de apă cunoscute în prezent. Numeroasele sale obiective naturale si istorice o recomandă ca destinație ideală de vacanță.
Era de mult timp pe lista mea. În sfârșit s-a și întâmplat în iulie 2019. Reușisem să conving trei prieteni să vină cu mine într-o excursie DIY. Cinci zile de explorat, cu numeroase obiective interesante pe listă. Avantajul era dat de faptul că Ryanair adăugase recent Iordania ca rută cu plecare din București. Iar preturile erau foarte atractive. Una dintre experiențele pe care nu doream să le ratăm era să înotăm în Marea Moartă.
Iordania și Marea Moartă văzute din Israel. Sursă imagine: Unsplash – Keith Chan / Licență Unsplash
Localnicii nu au întotdeauna dreptate
Eu știam ca în Iordania nu poți să înoți în Marea Moartă oriunde vrei tu. Cu excepția stațiunilor turistice, restul țărmului este împrejmuit cu un gard de securitate. Sigur, poți pătrunde prin spărturile în plasa acestuia. Dar apoi să nu te mire dacă vei fi săltat de Poliție. Îmi spusese asta un amic călător. Omul nu era la prima escapadă în Iordania și știa bine ce zicea. Noi oricum nu ne gândeam să încălcăm legea într-o țară străină.
Rămânea opțiunea uneia dintre stațiunile de lux de pe malul mării. Dar prețurile erau destul de mari. Merita să plătești numai dacă aveai de gând să stai acolo o zi întreagă. Noi fiind în tranzit între Wadi Rum și Amman, nici nu ne gândeam să facem asta. Dar ar fi însemnat să renunțăm la ideea noastră. Și nici cu asta nu eram împăcați.
Ce faci atunci când nu poți decide ceva într-o țară străină? Întrebi un localnic desigur. Noi ne-am găsit să facem asta la centrul de vizitatori pentru Wadi Mujib. Acesta în sine a fost o experiență tare mișto. Vă recomand să nu îl ratați. I-am explicat responsabilului de la ghișeu că am dori să înotăm puțin în Marea Moartă. Dar fără să încălcăm regulile. Așa că i-am cerut sfatul privind o posibilă locație.
Omul a fost foarte dornic să ne facă pe plac. A spus că putem face asta fără probleme chiar vis-a-vis de locația lor. Ne-a condus apoi afară, până într-un punct de unde puteam vedea marea. De acolo, ne-a arătat un drum care părea să ducă la ea. A spus să mergem pe el până la apă și să ne distrăm. Nu ar fi urmat să ne deranjeze nimeni. Am verificat și nu era niciun gard acolo. Așa că, l-am crezut pe cuvânt, deoarece era localnic și își știa propria țară, nu?
Ce vezi când înoți în Marea Moartă. Sursă imagine: Unsplash – Dewet Willemse / Licență Unsplash
Distracție în ape necunoscute
Bucuroși, am luat mașina și ne-am îndreptat în direcția indicată. Am găsit drumul și am intrat pe el, dar nu am ajuns prea departe. Era extrem de prost pentru un Chevrolet de oraș. Nu ne-am descurajat totuși. L-am lăsat undeva în siguranță, ne-am echipat cu ce ne trebuia și am început lungul drum spre mare. Traseul era destul de anevoios. În special pentru șlapii noștri neînvățați cu pietrișul ars de soare al Iordaniei.
Înaintam încet și ni se părea că nu se mai termină. Când credeam că am ajuns, ne dădeam seama că depășisem doar un hop. Mai aveam destul de mers. Dar eram hotărâți să ajungem la destinație. Ne gândeam totuși cu groază că tot pe aici urma să ne întoarcem. Într-un final, am văzut și ultima pantă care chiar coboara la apă. Ne-am stăpânit cu greu să nu o luăm la fugă, ajutați parțial și de faptul că era destul de abruptă.
Senzația pe care am avut-o când am intrat în Marea Moartă a fost foarte ciudată. Inițial nu am sesizat nicio diferență față de alte mări în care am înotat. De exemplu, Marea Adriatică, și ea una destul de sărată. Pe măsură ce am înaintat mai departe de țărm, si după ce am început să înot, totul s-a schimbat. Mi se părea apa uleioasă pe piele și simțeam pișcături puternice la toate încheieturile. Îmi era clar că nu puteam să stau mult aici. Prietenii mei deja se săturaseră de senzație și se uscau pe mal.
Vehicul blindat, în areal deșertic. Sursă imagine: Unsplash – Jakob Owens / Licență Unsplash
Întâlnire cu armata iordaniană
Nu mă gândisem de mult că trebuia să ies și eu. Până să mă întorc spre mal am auzit din spate „Hei voi! Veniți aici sus!”. M-am întors și ce să văd? Trei soldați înarmați și un ofițer ne făceau cu mâna să urcăm spre ei. Ce puteai să faci? Te conformezi evident. Așa că, ne-am uscat puțin și am început să urcăm spre ei. Pe micul platou am avut parte de prima surpriză. Erau însoțiți de un vehicul militar uriaș. Acesta avea o mitralieră de calibru 50 mm deasupra, la care stătea un al patrulea soldat.
Obișnuit să fac haz de necaz, în minte îmi treceau tot felul de gânduri. Cât de penibil era să ajungi la închisoare într-o altă țară, pentru simplul fapt că ai înotat puțin în marea lor. Dar apoi a venit a doua surpriză. Ofițerul, într-o engleză destul de bună, a început să-și ceară scuze că ne stricase distracția. Apoi ne-a rugat să venim cu ei. Aparent nu numai că era interzis să stai pe granița cu Israelul, dar încălcasem și un perimetru militar. Superb.
Ne-a spus să nu ne facem probleme. Urmau să ne verifice documentele și atât. Așa că, am urcat în spatele mașinii de luptă, alături de soldatul de la mitralieră. Ofițerul și ceilalți trei s-au înghesuit în cabină. Liniștiți un pic, am început chiar să ne bucurăm de plimbare. Deja semăna cu o veritabilă aventură off-road. Chiar am râs cu toții când ofițerul ne-a rugat să ne ținem bine. Urmau să traverseze un șanț adânc și riscam să ne lovim. Noi, în loc să ne îngrijorăm, i-am spus să nu-și bată capul că nouă ne plăcea drumeția.
Pașaport american. Sursă imagine: Unsplash – Levi Ventura / Licență Unsplash
Venim străini și plecăm prieteni
Am ajuns la mașină, unde ne erau pașapoartele. Eu fusesem șoferul și aveam în grijă cheia. Când să dezarmez, mi-au trecut fiori pe șira spinării. Mi-am dat seama că înotasem cu cheia în buzunarul șorțului. Îmi imaginam că zăcea deja pe fundul mării. Dar, norocos cum sunt, ea se afla încă în buzunar. Iar ca bonus, mai și funcționa, deși luase contact cu apa deosebit de sărată. Răsuflând ușurat, am deschis mașina și am scos documentele pentru control.
Deja eram prieteni cu iordanienii. Ofițerul, verificând pașapoartele, ne spunea fiecăruia să facem plângere la autoritățile noastre. Arătam mai bine în realitate, în special fetele. Văzând că se chinuie să pronunțe numele noastre nu tocmai internaționale, am decis să îl ajut cu o mică glumă. I-am explicat că în română Mocanu înseamnă cioban. A rămas un pic blocat. Apoi a întrebat „Cum? Cel cu oile? Baaah, baah?”. I-am zis că exact acela. Nu am apucat să termin, că l-am văzut aplecându-se și ținându-se de burtă. Când s-a ridicat într-un final, cu lacrimi în ochi, mi-a trântit un high five cu toată puterea. Încă râdea cu poftă. A zis că nu suntem sănătoși cu asemenea nume.
După ce s-a mai liniștit, ofițerul a început să stea de vorba cu prietenii mei. Ce puteam să fac între timp? Îmi venise o idee. Să facem poze cu soldații și mai ales cu mașina lor. Ca amintire. Deja mă vedeam la mitralieră, pozând amenințător. Reușisem să conving cei patru soldați care erau entuziasmați. Ofițerul însă nu prea. Probabil cu frica de a nu ajunge pe Instagram, ne-a spus politicos că nu este voie. A fost singurul lucru de care mi-a părut rău în toată această experiență amuzantă. Dar nu puteam forța treburile. Așa că ne-am luat rămas bun și ne-am continuat drumul spre Amman.
