Imaginile din acest articol au rol de exemplu. Acestea aparțin autorilor indicați în descriere.
Sursă imagine principală: Unsplash – Eduardo Soares / Licență Unsplash
Întâmplare petrecută în 18 iulie 2013
Trebuie să vă mărturisesc un mic secret. Urăsc banii cash. Da, ați citit bine. Refuz să îi folosesc oriunde am alternativă. Cred că are legătură cu faptul că am adoptat cardul timpuriu. Cum am împlinit 18 ani, m-am dus la bancă și am cerut să îmi deschidă un cont la ei. Asta se întâmpla în 2006. De atunci, am redus constant ponderea cash-ului în plățile mele, până aproape de zero în ziua de azi. Acest lucru are uneori efecte nedorite, chiar amuzante pe alocuri.
Portofelul meu este mai mereu gol. Dacă cineva l-ar fura sunt sigur ca l-ar returna a doua zi cu niște bani în el și un bilețel cu „Scuze!”. Efectiv timp pierdut pentru orice hoț. Nu vă gândiți că se întâmplă numai în țară. Am plecat în multe locuri din Europa și chiar din Orient fără un leu, euro sau dolar în buzunar. Nu mă gândesc niciodată că ar putea crăpa cardul. „Nu mi se poate întâmpla mie.” Dar nu îmi iese chiar de fiecare dată.
Cum am pățit acum mulți ani în Paris. Un bancomat mult prea înfometat mi-a mâncat subit cardul. Fără drept de apel. A urmat o zi de hoinăreală prin oraș cu 2 euro în buzunar. Pe la cele mai gratuite obiective întâlnite. Și o întoarcere la hotel demnă de cele mai amuzante filme cu Luis de Funès. Sunt sigur că o să primesc într-o zi un link YouTube cu totă întâmplarea.
Aleea principală din Disneyland Hong Kong. Sursă imagine: Unsplash – Travel Sourced / Licență Unsplash
Vrei să-ți dau niște bani?
Am plecat cu niște prieteni la Paris, în vara lui 2013. Ne-am cazat în Marne-la-Vallée, un orășel situat la aproximativ o oră distanță de capitală. Asta deoarece gașca mea dorea să viziteze celebrul Disneyland. Eu mai fusesem în 2012 și nu eram prea entuziasmat. Nu era nici ieftină întrarea. Așa că am decis să fac un tur solo de Paris în schimb. Aveam câteva obiective restante de la ultima excursie, Turnul Eiffel fiind cap de listă.
Am discutat cu ei, le-am spus planurile mele și ne-am organizat ziua. Urma să ne vedem pe seară înapoi la hotel. În rest, fiecare era de capul lui. Un prieten mai prevăzător, care mă cunoaște bine, m-a întrebat dacă am apucat să schimb bani pentru excursie. I-am spus că nu, pentru că aveam destui pe card și nu mai era necesar. Moment în care s-a oferit să îmi împrumute el, dar l-am refuzat politicos. Trebuie să mă învăț să accept ajutor de la oameni. În special de la cei care pot să prevadă viitorul.
Ne-am luat rămas bun, iar eu m-am îndreptat spre gară. Trenul în care m-am urcat, un RER, era mai rău decât Regio ale noastre. Nu erau locuri pe scaune, iar pe culoar se stătea în înghesuială ca la metrou. Nu ar fi fost o tragedie dacă ar fi avut totuși aer condiționat. În carcasa de metal a acestuia însă era foarte cald și mirosea dubios. „Omelette du fromage” și alte arome tari pe care le savuraseră unii călători la micul dejun. Chiar nu mi-aș dori să fac naveta zilnic cu un astfel de tren.
Din fericire drumul nu a fost lung. A părut așa datorită condițiilor. Avantajul Parisului este ca în oraș trenurile trec în subteran. Rețeaua se conectează apoi direct la cea de metrou. Destul de avantajos și eficient. Destinația mea era Champ de Mars, locația turnului. Ajuns la stația corectă, am dat să ies la suprafață. Totuși, ceva m-a oprit și am decis să iau câteva bilete de la automat. Sigur aveau să fie bune mai târziu. Nu aveam de unde să știu la acel moment cât de importante urmau să devină.
Cum vede bancomatul cardul tău: apetisant. Sursă imagine: PixaBay – Michal Jarmoluk / Licență PixaBay
Nu ar fi bine să scot totuși bani?
Ajunsesem devreme la Turnul Eiffel. Așa că am decis să mă mai plimb prin zonă. Era oricum vreme superbă de explorat străduțele cochete ale arondismentului. Și în plus, nu mă grăbeam să fiu primul sus. Aveam o zi întreagă în față. Câteva ore de mișcare urmau să facă bine, deoarece doream să urc pe jos în turn. Era anul când unele lifturi erau în reparație, iar celelalte nu făceau față puhoiului de turiști.
La un moment dat am trecut pe lângă o unitate bancară. Nimic deosebit, sunt mii în oraș. Dar nu știu de ce, mi-a venit în gând să scot bani de la bancomatul lor. Mi-am zis să nu fie vreo problema la plată pe undeva. Totuși, nu voiam ratez ceva important pe o tehnicalitate. O sumă mică, 20 de euro, urmau să fie suficienți pentru a preîntâmpina orice problemă. Mai puțin lipsa banilor timp de o zi întreagă evident.
Am luat cardul din portofel și l-am introdus în bancomat. Am setat engleză și am navigat în meniu. Totul decurgea bine. Am ales apoi suma și am apăsat OK pentru acordul de retragere. Știți că înainte de a vă da banii, un bancomat vă dă întâi cardul. Și acesta urma protocolul uzual. A scos cardul prin fantă, dar cumva îl împingea foarte, foarte încet. Eu nu sunt prea răbdător cu astfel de lucruri. Așa că m-am apucat să îl ajut, trăgând un pic de el.
Nici nu apucasem să pun bine mâna pe acesta. Dintr-o dată, cardul a dispărut ca prin magie înauntru. Cu o viteză uluitoare. Într-un moment era în mâna mea, iar în următorul se evaporase efectiv. Pe ecran scria triumfant „Card retraité!”. Adică, pentru cei care nu știu franceză, înseamnă „Te-am făcut, fraiere!”. Incredibil! Bancomatul era blocat și nu mai voia să răspundă niciunei alte comenzi. Acesta este momentul când oamenii de regulă năpustesc asupra bietelor aparate.
Interior de bancă. Sursă imagine: Unsplash – Museums Victoria / Licență Unsplash
De ce jefuiesc oamenii bănci
Eu sunt o persoană rațională. Primul gând la apariția unei probleme este să îi găsesc rezolvare. Prin urmare, am căutat întrarea în bancă, pentru a cere cuiva ajutorul. Nu cred că o să uit niciodată numele ei. Credit du Nord trona mare cu litere negre deasupra ușii sobre. Înauntru, din noroc, am dat chiar de directorul unității. Un tip destul de serios.
I-am explicat situația și, fără să mă gândesc la fezabilitatea cererii, i-am spus că îmi doream cardul înapoi. Am primit scuze și promisiunea că a doua zi de dimineață urma să se rezolve. Trebuia să vină echipa tehnică pentru a putea face asta. Fără să îl ascult bine i-am spus: „Nu mă înțelegeți, eu am nevoie de card acum. Nu am alți bani la mine”. Am primit iarăși scuze și promisiuni. Dar între timp îmi venise o idee. Să retrag bani direct de la ghișeu, în contul cardului cumva.
La auzul acesteia, directorul a zis „Sigur că da”. Super! „Sunteți clientul nostru?” La naiba, erau pregătiți și pentru asta. Am stat și am negociat cu el aproape o jumătate de oră fără succes. Omul o ținea pe a lui și avea dosare de proceduri care să îl susțină. Cred că în momente ca astea oameni obișnuiți se hotărăsc să jefuiască o bancă. Și pe bună dreptate. În fapt, banca aceasta îmi ținea ostatic cardul o zi întreagă. Nu am avut ce să fac și am acceptat să revin dimineața următoare.
Un supermarket decorat foarte interesant. Sursă imagine: Unsplash – Claudio Schwarz / Licență Unsplash
Ce cumperi cu 2 euro în Paris
Am ieșit din clădire cu portofelul gol. L-am deschis să evaluez catastrofa. Înauntru, strălucea o monedă de 2 euro. Am ascuns-o repede în cel mai sigur buzunar, ca să nu se piardă. Cum se numește un turist fără bani într-un oraș străin? Un turist amărât desigur. Ce poți face cu 2 euro în capitala Franței? Să respiri liber și cam atât. Totul costă bani. Până și mersul la unele toalete. Ți le notezi pe hartă ca să nu uiți unde sunt.
Însă ține și de imaginația ta. Orice oraș are locuri frumoase în afara muzeelor sau expozițiilor de artă. Iar Parisul nu face excepție. Are multe cartiere deosebit de interesante. Plimbându-te găsești parcuri mari și verzi la tot pasul. Sunt o plăcere pentru cei cărora le place să privească oamenii cum își petrec ziua. Chiar vă încurajez să ieșiți un pic din zonele turistice. Luați aleatoriu străduțele la pas. Puneți-vă în pielea localnicilor și descoperiți mici bucurii la fiecare colț.
Singura problemă mai deosebită a fost la un moment dat lipsa apei. Există cișmele publice în unele parcuri. Merg sau nu merg după cum îți este norocul. Dar prin cartiere nu există. Soluția era deci un supermarket. Nu mai știu unde ajunsesem, dar am căutat foarte mult unul. Abia, abia am găsit un Carrefour City, ascuns parcă în mod special după un bloc. Înauntru, din zecile de sortimente, o singură marcă de apă plată costa sub 2 euro. Crunt.
Interior de metrou parizian. Sursă imagine: Unsplash – Barthelemy de Mazenod/ Licență Unsplash
Lungul drum de întoarcere
Spre lăsarea serii am hotărât să mă întorc la hotel. Nemâncat și însetat. Dar cum urma să fac asta fără bani de bilete? Toate stațiile de metrou au porți serioase prin care nu te poți strecura neobservat. Dar mi-am adus aminte de biletele cumpărate la începutul zilei. Erau așa, parcă un bilet câștigător la Loto. Cheia către tunelurile subterane și apoi spre trenul care mergea către destinația mea.
Am intrat la metrou și m-am îndreptat spre gara RER. Din fericire, biletul este comun în interiorul orașului. Așa că poți urca în tren fără probleme cu el. Numai că trebuie să ai bilet valid dacă ieși din Paris. Altfel îți iei amendă. Iar eu bineînțeles că nu aveam așa ceva. Dar ce era să fac. Trebuia să risc. Prin urmare da, am călătorit fără să plătesc. Alternativa era să o iau pe jos, urmând șinele de tren.
Vorbisem în prealabil cu prietenii mei. Ei erau încă în Disneyland și ar fi durat prea mult să ajungă unde eram eu. Așa că am urcat în primul tren. Chiar mă gândeam în timp ce spionam după controlori. „Dacă mă prind, nici bani nu am și sigur mă duc in arestul Poliției franceze”. Era aproape hilar penibilul situației. Dar, am strâns din dinți și am ajuns cu bine la Marne-la-Vallée.
Stație de tren din Porto, Portugalia. Sursă imagine: Unsplash – Arturo Rey / Licență Unsplash
Stand up comedy live
Urmează partea cea mai amuzantă a poveștii. Am ieșit din tren și am urcat spre ieșirea din stație. Bineînțeles că am dat de eternele porți de protecție. Acestea erau realizate din sticlă securizată, fiind destul de înalte. M-am gândit că merită încercat biletul de oraș. Poate putea deschide în mod magic poarta. Rezultatul? Un mare X roșu pe ecran. Dar din fericire, fără sirene de Poliție. Poate pe cealaltă parte? Evident că nu.
Mi-am sunat apoi un prieten să mă ajute. După un timp a apărut și el în stație. I-am spus să se ducă până la automatul de bilete și să cumpere unul pe distanta unei stații. Dacă tot mersesem ilegal, măcar să nu mă dezic la final. Cumpără biletul, dar până să apuc să îl opresc l-a validat și a intrat pe peron. „Serios? Și acum ce facem amândoi cu un singur bilet?”
I-am spus să-mi dea cardul că urma să iau eu biletul și să îl eliberez din stație. M-am dus la terminal și am configurat ce aveam nevoie. Dar obosit fiind, mi-a venit în minte să îl arunc peste poartă, ca să îl valideze el de ieșire. Evident că nu a mers. Biletul nu era validat de intrare. Îl aruncă și el la rândul lui spre mine. Îl validez, dar nu risc să îl dau prin poartă. Așa că îl arunc din nou, până ce în sfârșit a ieșit și el. Parcă urmam amândoi o narațiune absurdă care trebuia obligatoriu parcursă independent de voința noastră.
Imaginați-vă că această stație de tren nu este una tipică. Este amplasata ca parte a unui uriaș complex comercial. Ieșirea cu porțile de securitate dă exact în culoarul principal al acestuia. Lumea mergea la cumpărături și se uita contrariată la noi. Nu sunt sigur ce au înțeles francezii că facem, dar am un feeling că am ajuns vedete locale pe YouTube.
Nici după acest incident nu m-am învățat minte să am și ceva bani în portofel. Pentru urgențe. Așa că vă rog mult, putem să renunțăm cu toții la cash?