Detalii
Locație
Latura vestică a Munților Bucegi, în Moieciu de Sus, județul Brașov, Transilvania, România
Program
Deschis 24/7
Preț
Intrare gratuită, fără restricții
Website
poartacarpatilor.ro
Hartă
Traseu parcurs în 9 ianuarie 2021
Vedere asupra localității Moieciu de Sus și a Văii Bângăleasa
Moieciu de Sus văzut de pe traseu
Am avut mereu o aversiune în a urca pe munte iarna. Aveam impresia că nu o să dau decât de frig excesiv și zăpadă adâncă. Cu siguranță nu un mediu propice pentru a mă bucura de natură și priveliștile feerice ale întinderii de alb. O primă încercare am avut-o la început de 2021, când am fost cu DCR Adventures în excursia spre Cabana Diham. Mi-am dat atunci seama că este foarte important echipamentul cu care urci pe munte. Dacă este adecvat drumeției totul este perfect și confortabil.
Îmi propusesem să nu renunț. Munții noștri sunt foarte frumoși, iar acoperiți de zăpada imaculată sunt pur și simplu de vis. Este păcat să nu fie explorați și în anotimpul rece. Așa că m-am înscris și la următoarea aventură organizată tot de către DCR Adventures. Ghizii au găsit niște trasee ecoturistice tare faine în zona Moeciului și ne propuneau să descoperim împreună unul dintre acestea. Nu am stat mult pe gânduri și m-am înscris.
Drumeția urma să ne poarte peste dealurile domoale care definesc Culoarul Rucăr – Bran. Se anunțau peisaje fermecătoare, printre căsuțe pitorești și prin păduri falnice de brad. Un traseu ușor, recomandat oricărei persoane care are o minimă de condiție fizică. Una dintre locațiile definitorii era chiar vizita la Amfiteatrul Transilvaniei, pe care îl tot văzusem promovat intensiv pe Instagram. Încă o excursie reușită marca DCR Adventures.
O pată de culoare într-o mare de alb
Primul semn că urma să fie o zi însorită
Proiectul Poarta Carpaților
Poarta Carpaților definește zona dintre Munții Bucegi și Munții Piatra Craiului a Culoarului Rucăr – Bran. În mare parte urmează fosta graniță cu provincia Transilvania și include satele Bran, Fundata și Moieciu. Este un proiect al Centrului de Ecologie Montană, implementat cu fonduri nerambursabile. Se încearcă astfel protejarea zonei și a meșteșugurilor tradiționale.
Acești oameni faini au creat nu mai puțin de nouă trasee ecoturistice, care însumează aproape 100 km. Ideea este de a descoperi la pas sau de pe bicicletă frumusețea acestui ținut. În plus, drumeții sunt încurajați să poposească la artizanii tradiționali pentru a degusta produse delicioase și a impulsiona economia locală. Asta pe scurt se numește turism sustenabil.
Traseele se pot parcurge pe întreg parcursul anului. Acestea sunt marcate cu un omuleț colorat și beneficiază de panouri de informare foarte detaliate care îți arată ce poți vizita în zonă. Este deosebit de interesant sa afli istoria bogată a acestui ținut într-un mod atât de inedit. Consider că este o zonă foarte frumoasă, care merită promovată și descoperită.
Pensiunea Andolia, aflată în poiana cu același nume
Drumul forestier spre Cheile Grădiștei
În vizită la Poiana Andolia
Traseul „La Amfiteatru„, cum mai este numit, are numărul T9 si este marcat cu un omuleț portocaliu. Acesta pornește din centrul satului Moieciu de Sus, mai exact de la intersecția cu drumul care coboară de pe Valea Bângăleasa. Aici am lăsat autocarul și am început să ne echipăm. Au fost esențiale parazăpezile, deoarece traseul prezenta un strat măricel de zăpadă. În lipsa acestora, călătoria nu ar fi fost prea plăcută, cu picioarele ude și înghețate.
Am continuat puțin pe drumul asfaltat, în direcția bisericii. Apoi traseul a cotit la dreapta și s-a înscris pe o uliță care urca în serpentine. Aici parazăpezile ne-au ajutat inclusiv cu noroiul excesiv din unele locuri. La scurt timp am ajuns și la primul obiectiv, Casa Inspectorului Tișcă. Aceasta este una dintre puținele case din sat care dispune de curte interioară. Structura are rol de apărare și este specifică zonei.
După ce am mai urcat puțin, am ajuns deasupra satului, pe drumul de căruță care mergea paralel cu valea. Priveliștea de aici a fost foarte frumoasă, în față afișându-se pășuni albite de zăpadă și ocrotite de brazi semeți. Din loc în loc, câte un șopron micuț mai colora peisajul de iarnă. Continuând, am găsit și Poiana Andolia, o succesiune curioasă de fânețuri de mari dimensiuni mărginite de pădure. Aici se găsește și frumoasa Pensiunea Andolia, un loc de cazare deosebit de pitoresc și liniștit.
Pârtia de ski de la Complexul Cheile Grădiștei
Cheile Grădiștei
Coborârea spre Cheile Grădiștei
Traseul nostru a străbătut Poiana Andoliei și s-a înscris pe un drum forestier. Am intrat astfel într-o frumoasă pădure de foioase combinată cu brazi falnici, numită Pădurea Magistratului. Începea deja să apară și soarele, semn că ziua urma să fie una superbă pentru fotografii. Mai departe în pădure, drumul a început să coboare destul de vertiginos, fiind chiar ușor alunecos pe alocuri. În astfel de situații este bine să ai la tine gheruțe pentru bocanci.
La un moment dat, în fața noastră am văzut venind o femeie bătrână însoțită de un cal tare frumos. Urca panta abruptă cu o ușurință care nu-i trăda vârsta înaintată. Curioși, am oprit-o puțin să o întrebăm de unde vine. Am aflat astfel că jos în vale era un izvor, iar ea mergea des acolo pentru a umple bidoanele cu apa pentru animalele din gospodărie. Gândiți-vă ce efort este să urci pe zăpadă înghețată și pe ger o pantă abruptă la peste 70 de ani.
Aceasta este viața multor oameni din zonă, rătăcind pădurile după lemne sau apă, în timp ce alții se distrează pe pârtie la doi pași mai în vale. Nu zic să nu mergeți la schi la Cheile Grădiștei. Dar dacă întâlniți oameni necăjiți pe traseele voastre, încercați să fiți respectuoși. Dați binețe și oferiți din merindele voastre daca puteți. De asemenea, nu va bateți joc de munca lor stricând garduri sau poluând natura cu deșeuri.
Ceva mai jos, traseul a părăsit drumul și a devenit potecă. A trecut întâi printr-o exploatare forestieră în curs de regenerare și a continuat coborârea pe fostul drum de acces. Am avut parte de teren accidentat, cu copaci căzuți și destul de mult noroi. Însă în cele din urmă am ajuns deasupra Complexului Cheile Gradiștei, chiar la capătul pârtiei de schi. Din acest punct se vede foarte frumos valea în direcția cheilor.
Munții Bucegi văzuți printr-o mică fereastră între nori
Peisaje fermecătoare pe Dealul Cremenii
Urcarea spre Amfiteatrul Transilvaniei
Știam de foarte mult timp de Complexul Cheile Grădiștei. Am fost prima dată aici la începutul anilor 2000. La acea vreme mi se părea exclusivist, dar am observat că în prezent a devenit accesibil pentru foarte mulți români. Acest lucru este îmbucurător și arată că măcar în unele zone lucrurile merg spre bine. Inclusiv complexul a fost extins mult față de forma inițială și arată foarte bine, oferind nenumărate activități și servicii de calitate pentru turiști.
Traseul nostru a continuat pe lângă acesta până a ajuns în drumul județean. Am traversat Râul Moieciu pe podul de beton și am mers spre stânga, de-a lungul șoselei, trecând prin Cheile Grădiștei. Acestea sunt foarte scurte și deja la prima curbă a drumului coteam la dreapta pe un drum de țară. Fără prea multă avertizare, acesta a început să urce direct o pantă pronunțată.
Efortul a fost răsplătit din plin cu priveliști deosebit de frumoase. Drumul a urcat întâi pe Malul Sumedreștilor, ca mai apoi să se domolească pe măsură ce a ajuns pe culmea Dealului Cremenii. Soarele strălucea de ceva timp pe cer, iar vremea se îmbunătățise semnificativ. Odată ajunși pe Culmea Lungă, în prelungirea traseului, am fost întâmpinați cu o priveliște superbă asupra Munților Bucegi.
Deasupra pădurii de brazi, se vedeau nori mari care acopereau munții. Însă la un moment dat aceștia s-au dat la o parte. Dar nu oricum, ci unul mai jos pe vale și unul deasupra munților. Astfel, Bucegii erau încadrați ca într-o ramă pufoasă de alb. De aici până la Amfiteatrul Transilvaniei nu a mai fost mult de mers, iar traseul în general a fost domol.
În monom spre Amfiteatrul Transilvaniei
Munții Bucegi văzuți de la Amfiteatrul Transilvaniei
Distracție la Amfiteatrul Transilvaniei
Deasupra pădurilor de brazi, într-un loc cu vedere spectaculoasă asupra munților din jur, am găsit Amfiteatrul Transilvaniei. Pe o colină, o curioasă construcție rotundă servește drept restaurant. Puțin mai la dreapta, cele câteva căsuțe tradiționale renovate oferă cazare peste noapte. Este visul devenit realitate al unei familii din Republica Moldova.
Familia Robu a fost atrasă de frumusețea acestor meleaguri. Și-au dorit o casă numai a lor, unde sa-și petreacă vacanțele în natură, alături de prieteni. În timp, proiectul lor de suflet s-a transformat într-un mic complex. Unul care încă nu este definitivat, dar care acum este deschis și străinilor care îi trec pragul. Noi l-am găsit un furnicar de turiști, toți dornici să petreacă o zi superbă la aer curat.
Pentru grupul nostru, Amfiteatrul Transilvaniei a fost o locație perfectă unde ne-am regrupat energia. Zgribuliți pe băncile din fața restaurantului, fiecare se delecta cu ce bunătăți adusese de acasă. Din senin, cineva a scos o boxă portabilă și, în doi timpi și trei mișcări, toată lumea s-a pus pe dans, spre deliciul celorlați turiști. Asta pentru că sunt mulți oameni care revin în aceste excursii. Și ușor, ușor începi deja să cunoști chiar și jumătate din grup. Se leagă rapid conexiuni și uneori uiți că ești într-o excursie organizată. Ai impresia că ai ieșit cu prietenii în drumeție.
După toată distracția a urmat și ultima porțiune a traseului. Coborârea spre centrul localității Moieciu de Sus a fost destul de abruptă pe alocuri. Traseul a urmat tiparul cu care eram deja obișnuiți, prin poieni înzăpezite, pe sub brazii înalți și printre gospodăriile oamenilor. A fost o tură interesantă, una care mi-a arătat că poți face drumeții faine și la poalele munților. Cu această ocazie mi-am propus să revin pentru a descoperi și celelalte trasee din Proiectul Poarta Carpaților.
Coborârea spre Moieciu de Sus
