Detalii

Locație
Latura nordică a Munților Bucegi, în apropiere de Azuga/Bușteni, județul Prahova, Muntenia, România

Program
Deschis 24/7

Preț
Intrare gratuită, fără restricții

Website
bucegipark.ro

Hartă

Traseu parcurs în 3 ianuarie 2021

Stația CFR Azuga, punctul de început al traseului nostru

Prima parte a traseului, un drum forestier ușor de parcurs

De câte ori nu v-a stricat vremea rea planurile unei excursii? Se anunța soare, dar apoi totul s-a schimbat pe ultima sută de metri. Poate fi o situație enervanta, dar depinde în mare parte de voi dacă vreți să fie așa. Eu știu că am sfidat prognoza de multe ori și am întâlnit doar mici intervale de ploaie sau am fost chiar ocolit de ea. Câteodată ai noroc să iasă bine, câteodată nu. Un călător se bucură și de momentele bune, dar și de cele rele.

Nicăieri în țara noastră vremea nu este mai schimbătoare ca la munte. Poți să ai soare puternic acum și ploaie torențiala peste 15 minute. Pe o parte a muntelui poate fi foarte frumos, iar pe cealaltă să fie înnorat. Este o realitate de care trebuie să țineți cont când vă planificați drumețiile. Asta înseamnă că trebuie să fiți echipați și pentru neprevăzut. Pelerina de ploaie este aliatul vostru în astfel de situații și nu trebuie uitată acasă. Așa cum nici lanterna frontală nu trebuie ignorată.

În primele zile ale anului am avut prima mea excursie pe 2021 cu DCR Adventures. O drumeție de iarnă de la Azuga la Cabana Diham, via Șaua Grecului, și înapoi la Cabana Gura Diham. S-a nimerit perfect, pentru că o aveam pe listă de anul trecut. Văzusem traseul la emisiunea Poteci Spre Inima Ta, a lui Ioan Stoenică. De la el știam că, odată ajuns pe Vârful Grecului, urma să am o priveliște superbă asupra abruptului Bucegilor. Doar că realitatea din teren a fost complet diferită.

După drumul forestier, traseul continuă pe Valea Grecului

Este atât de liniștitor să ai un râu de munte pe traseu

Vreme bună, vreme rea

Traseul nostru a început din orașul Azuga. Mai exact, din gara CFR. Aici ne-a lăsat autocarul cu care veneam de la București. Primul pas, echiparea pentru drumeție. În special montarea parazăpezilor. Acestea sunt bune atât pentru zăpadă, cât și pentru noroi. O să vă mulțumiți că le-ați cumpărat după ce veți vedea cât de curați rămân pantalonii de drumeție.

Toată lumea era bine echipată pentru vremea de afară. Adrian, unul dintre organizatorii de la DCR Adventures, ne anunțase din timp de asta. În ciuda intemperiilor, se strânseseră destule persoane dornice de puțină mișcare în aer liber. La munte, chiar dacă uneori nu te poți bucura de priveliște, mereu te vei bucura de mișcare. Și tot ești mai câștigat decât atunci când rămâi acasă.

Odată gata, am traversat pe sub calea ferată și ne-am îndreptat spre Brașov. Imediat am găsit pe stânga vechiul pod peste Prahova. Uitați aici locația pe Google Maps. De aici ne-am înscris pe un drum forestier, marcat cu triunghi galben. Acesta urcă în amonte pe Valea Grecului. Însă noi am hotărât la un moment dat să scurtăm prin vadul râului. Am intrat pe un coridor tare frumos, cu râul de munte flancat de un covor ruginiu. Din acesta se înălțau copaci semeți, spre cerul încă luminat.

Oricât de antrenat ești, ceața te va depăși de fiecare dată

Pădurea stranie, îmbrăcată în ceața translucidă

Whiteout în Șaua Grecului

După aproximativ o oră, am părăsit valea și am început urcușul. Acesta a fost destul de abrupt, în special în prima parte. Nu există o potecă propriu-zisă, numai marcaje pe copaci. Solul era plin de frunze ude, care mascau noroiul. Vă imaginați că asta a făcut ca traversarea zonei să fie și mai anevoioasă. Dar în astfel de condiții se vede utilitatea bocancului de munte. Nici să nu vă gândiți să mergeți cu încălțăminte de oraș pe aici!

Cine a avut și bețe de trekking a fost norocos. Ajutorul dat de acestea a contat mult. În special puțin mai sus, când am dat și de zăpadă. De fapt, aceasta nu a durat mult, deoarece s-a transformat ulterior în gheață. Trebuie să aveți mare atenție pe astfel de porțiuni. Puteți foarte ușor să alunecați, în special pe rădăcinile expuse. Dacă pășiți totuși cu grijă nu veți avea probleme.

În cele din urmă, am ajuns în Șaua Grecului. Ar fi urmat un scurt urcuș pe Vârful Grecului. În zile mai luminoase, de aici poți avea o belvedere foarte frumoasă cu Munții Bucegi. Când am ajuns noi nici vorbă de așa ceva. Întreaga zonă era cuprinsă într-un efect de whiteout. Vizibilitatea era atât de redusă încât nu vedeai la 50 metri în față. Nu distingeai nimic. Un perete alb obtura totul în orice direcție te uitai.

Tranziția spre o lume a zăpezii

Feriți-vă de lupi

Nu am stat mult în șa. Vântul rece sufla cu putere, cum se întâmplă de regulă în astfel de zone. Deși echipați corespunzător, nu am fi rezistat prea mult. Așa că am continuat după o scurtă pauză de hidratare. Din fericire, traseul intră din nou în pădure. În scurt timp am ajuns pe un fel de coridor printre copaci. Este tăiat drept, de parcă mergi pe un drum acoperit cu zăpadă. Numai că pe aici nu sunt drumuri. Pădurea mai dispersa ceața, așa că puteam vedea totuși din împrejurimi.

Continuând, am ajuns la gardul cu sârmă ghimpată al Cabanei Militare Diham. Poteca noastră era prin stânga acesteia. Când ne-am apropiat, am fost strigați de un militar aflat în post. „Aveți grijă la lupi! A fost zărită o haită prin preajmă.” I-am mulțumit pentru avertizare și am mers mai departe. Părea puțin ciudat să riști să fii mâncat de lupi pe traseu. Dar nu trebuie să uitați că pădurile noastre sunt sălbatice. De aceea, este bine să nu vă aventurați pe cont propriu pe aici. În special dacă sunteți pentru prima dată pe munte. Nu întotdeauna găsești pe cineva care să-ți ofere ajutor. Spre exemplu, atunci când am fost noi, nu mai era nimeni prin aceste păduri singuratice.

Traseul iese apoi din pădure și se întâlnește cu drumul forestier care vine din DN 73A. De aici, el este comun cu acesta până la Cabana Diham. Plin de gheață groasă de o palmă, porțiunea de drum a îngreunat puțin drumeția. Inclusiv mașinile aveau viață grea pe aici. Șanțurile formate în troienele înghețate erau uriașe pe alocuri. Pe vreme bună însă, se poate ajunge destul de ușor. Drumul începe cu puțin înainte de stațiunea Pârâul Rece. Uitați aici locația pe Google Maps.

Fiind în spațiu deschis, am dat din nou de ceața deasă. Frumoasele panorame urmau să rămână doar în mintea noastră. Însă, pe măsură ce ne apropiam de cabană, cerul părea că urma să se lumineze. Astfel, cu câteva sute de metri înainte de destinație, am fost întâmpinați de o priveliște foarte frumoasă. Norii se depărtaseră și lăsau să se vadă vârfurile Bucegilor, pline de zăpadă și scăldate de soare. Este exact ce vă spuneam mai sus. Vremea pe munte îți poate rezerva o mulțime de surprize.

În culori de whiteout

Tablou alb-ruginiu

La Cabana Diham

În preajma cabanei era multă activitate. Deși drumul fusese anevoios, câțiva șoferi mai curajoși aleseseră să îl înfrunte. Se întorceau când am ajuns. Noi în schimb încă ne chinuiam să fim atenți la gheața de la picioare. Dar și la peisajul deosebit pe care norii ne dădeau voie să îl admirăm. Nu pentru mult timp totuși, pentru că după câteva momente urma iar să se întunece.

Cabana Diham este o construcție modernă, relativ mare și bine dotată. Nu este luxoasă și nici nu trebuie. Noi am intrat cu gândul la puțină căldură și o masă gustoasă. Spre surprinderea mea, meniul era destul de variat. Fiecare persoană din grup a găsit ceva pe plac. Oamenii de aici gătesc bine și livrează rapid, de la tejghea. Dacă te prinde foamea și ești în apropiere, nu ezita să le calci pragul. Te vor servi mereu cu drag.

Și atmosfera a fost una frumoasă, ca de cabană de munte. Sigur, a depins și de grup. Eu am avut un avantaj semnificativ. Nu știu cum reușesc cei de la DCR Adventures, dar adună constant numai oameni faini. Îți este realmente drag să îți petreci timpul alături de ei. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu a contat că nu am prins soare, pentru a ne bucura și de peisaje. Buna dispoziție a fost asigurată oricum.

Nimeni nu a spus pâraielor de munte ca ar trebui să fie înghețate deja

Judecând după culori, nu ai zice ca ești iarna pe munte

Atenție! Gheață pe traseu

Din bun simț, nu poți sta toată ziua să ocupi mesele cabanei. Spațiul este restrâns și uneori sunt turiști care își așteaptă rândul la masă. Așa că nu am zăbovit mult la povești. Ne-am luat rucsacii în spate și am pornit la drum. Destinația finală era Cabana Gura Diham din Bușteni

Traseul de întoarcere este același până ajungi în dreptul turnurilor de telecomunicații. De aici, poteca merge spre dreapta, pe lângă acestea. În apropierea pădurii cotește la stânga și intră printre copaci. Când am ajuns noi, era încă zăpadă în pădure. Dar aceasta era înghețată, ceea ce făcea deosebit de anevoioasă coborârea. Deși bocancii ajută foarte mult, nu pot prelua ei tot greul. Este indicat ca pe astfel de porțiuni să aveți gheruțe pentru gheață. Acestea se prind de bocanc și previn alunecarea.

Pe la jumătatea distanței am depășit zona dificilă și am intrat din nou într-o pădure care parcă uitase că este iarnă. Ne-a întâmpinat cu frunze ruginii și aceeași ceață misterioasă cu care ne obișnuise și la urcare. Singura problemă a fost dată de noroi. Sunt treceri prin vadul unor pâraie unde te afunzi bine. Este important să calci cu atenție pentru a nu te dezechilibra.

Această ultimă porțiune de traseu este foarte ușoară. Se parcurge integral prin pădure, la adăpost de vânt și de capriciile vremii. Punctul său final este chiar în spatele Cabanei Gura Diham. Aceasta este mult mai accesibilă turiștilor cu mașini, prin urmare fiind uneori plină. Dar dacă găsiți masă merită să poposiți un pic aici. Veți intra într-o atmosferă tradițională, călduroasă și voioasă. Tot aici ne-am încheiat și noi traseul, cu un popas binemeritat.

Pădurea este mereu într-o continuă schimbare

Lasă un răspuns